Friday, December 20, 2013

DAN DIACONESCU a fost condamnat la 3 ani de PUŞCĂRIE cu executare

Dan Diaconescu a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 1, la trei ani de închisoare cu executare, pentru şantajarea fostului primar al comunei arădene Zărand şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Update ora 15.25 Dan Diaconescu a fost găsit vinovat pentru şantaj în două cazuri şi a primit pentru fiecare 3 ani de închisoare. În final, el trebuie să execute 3 ani de închisoare.
Petru Dorel Pârv: 3 ani de închisoare pentru şantaj în stare de recidivă postexecutorie.

Mitruş Gheza, cunoscut ca Mihai Gheza: 2 ani şi 6 luni închisoare pentru şantaj.
Drepturi interzise: de a fi ales sau de a exercita funcţia de dircetor de televiziune Instanţa a mai decis ca după efectuarea pedepsei, Dan Diaconescu să aibă interzise mai multe drepturi, pe o durata de 3 ani dupa executarea pedepsei principale: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi cel de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Banii, confiscaţi

În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanţa a dispus confiscarea de la inculpatul Dan Diaconescu a sumei de 4.500 euro in echivalent in lei la cursul BNR din data platii.
Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ion Florin Moţ şi obligă în solidar pe Dan Diaconescu şi Petru Pârv la plata sumelor de 30.000 euro in echivalent in lei la cursul BNR din data platii şi 42.000 lei, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 01.07.2009 până la data plăţii efective, respectiv 10.000 euro in echivalent in lei la cursul BNR din data platii, reprezentând daune morale.
Sechestrele menţinute
Judecătoria a decis menţinerea sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 163/P/2009 din data de 14.04.2010 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie - asupra bunurilor imobile ale Pentru Pârv şi Dan Diaconescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 poate fi atacată cu recurs.
Pronunţarea
Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 București decid astăzi dacă îl condamnă la închisoare pe Dan Diaconescu, patronul postului de televiziune OTV. Decizia care se va lua în acest dosar nu va fi definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Reamintim că la termenul din 6 decembrie procurorul de şedinţă al DNA a cerut  instanţei Judecătoriei Sectorului 1 condamnarea lui Dan Diaconescu la două pedepse a câte nouă ani de închisoare pentru două infracţiuni de şantaj. Totodată, procurorul a mai cerut pentru Doru Pârv o pedeapsă de opt ani de închisoare, iar pentru Mitruş Ghezea o pedeapsă şapte ani de închisoare pentru şantajarea mai multor persoane prin intermediul unor emisiuni de televiziune realizate de OTV.
Șantaj pe sute de mii de euro
Procurorul Cameluş Păduraru a mai solicitat ca cei trei inculpaţi să plătească, în solidar, 30.000 euro şi 42.000 lei primarului comunei Zărand, Ion Florin Moţ, suma pe care edilul le-a remis-o acestora în urma şantajului exercitat în perioada mai - septembrie 2009.
Conform procurorilor DNA, Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit justiţiei pentru două infracţiuni de şantaj. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată pentru şantaj Doru Pârv, realizator la OTV şi administrator la SC Kundalini SRL, recidivist postexecutoriu, şi Mitruş Ghezea, fost realizator la OTV şi fost director general al publicaţiei "Atac la persoană".
În rechizitoriul prin care cei trei au fost trimiși în judecată, procurorii DNA au reţinut că, în perioada mai - septembrie 2009, inculpatul Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât şi indirect, prin intermediul coinculpatului Pârv, asupra unui primar al unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro. Sub presiunea acestor ameninţări, primarul respectiv i-a remis efectiv inculpatului Pârv suma de 30.000 de euro şi 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu, susțin procurorii.
DNA a mai precizat că, în cursul lunii aprilie 2005, inculpatul Diaconescu a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii, cât şi indirect, prin intermediul inculpatului Ghezea, realizatorul emisiunii "Semnal de alarmă", difuzată pe acelaşi post de televiziune, asupra unui om de afaceri, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.
Dan Diaconescu, JUDECAT pentru șantaj. Procesul va fi reluat astăzi
Reamintim că Dan Diaconescu și cei doi colegi ai săi au fost deferiți justiției în cursul anului 2010.
„În vederea recuperării sumei care a reprezentat obiectul infracţiunii de şantaj, a fost instituit sechestru asigurător asupra unui imobil din municipiul Arad, aparţinând lui Dorel Pârv, până la concurenţa sumei 30.000 euro şi 42.000 lei”, conform comunicatului DNA din octombrie 2010.

Citiţi mai mult: DAN DIACONESCU a fost condamnat la 3 ani de PUŞCĂRIE cu executare. Trebuie să plătească daune morale pentru victimele şantajului! - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/sentinta-dan-diaconescu-santaj-1073090.html#ixzz2o5fTicUJ
EVZ.ro

No comments:

Post a Comment